joi, 11 mai 2017

Elogiu Părintelui Alexei Mateevici

Ce minune că s-a născut pe plaiurile mioritice.
Ce întâmplare că liceul nostru-i poartă numele:  Liceul Teoretic „ALEXEI MATEEVICI”.
            A demarat lunarul la 22 martie cu seminarul profesorilor de limba şi literatura română din raion, al cărui organizator şi moderator a fost profesoara Larisa Grubîi.
            Estafeta a fost preluată de clasele liceale, la  31 martie, prin  activitatea extracurs cu genericul „Alexei Mateevici - preotul limbii noastre”. Spectatorii  s-au delectat cu interpretări  inedite: Bunea Ana-Maria şi Popov Gabriel, cl.a XII-a - manifestul lui Andrei Ioniţă „Cântă cucu bată-l vina”. Nu s-au lăsat nici bobocii din clasa a X-a „B” Chizim Cezar şi Chiril Mihai din a X-a „A”, care au interpretat cântecul „Zorile se aprind”  într-o manieră deosebită . Festivitatea a fost marcată de „Cartea de vizită” a liceului, frumoasa „Ciuleandra” , dansată de elevii clasei a VIII-a „B”, care, prin „arta piciorului”, în cel mai frumos mod au pus în lumină caracterul naţional. Cântecul „Moldovenii s-au născut”, interpretat de Crijanovschi Petru, Popov Gabriel şi Chiril Mihai, a sculat sala în picioare şi a adus un val de aplauze.
      Finalul acestei sărbători a fost înfrumuseţat de o horă, ce a unit toţi liceenii în numele graiului, patriei şi al neamului - valori promovate de Alexei Mateevici.
Pe data de 27 martie 2017 s-au împlinit 129 de ani de la naşterea părintelui Limbii noastre-A.Mateevici. Astfel, în lăcaşul cunoştinţelor din raionul Donduşeni, ce-i poartă numele, luna  martie s-a transformat într-un adevărat festival dedicat cucernicului părinte Alexei Mateevici.
            La 28 martie a fost organizat un recital de poezii din opera poetului, la  care au participat elevii  claselor a V-a- VIII-a. Au fost recitate, înscenate fragmente din opera nemuritoare a scriitorului, dar şi creaţii dedicate poetului. Activitatea l-a avut invitat pe părintele Mateescu V. de la biserica Sfântul Nicolae, care   şi-a făcut studiile în acelaşi Seminar în care, pe timpuri, a studiat şi autorul nemuritoarei poezii „Limba noastră” şi care le-a vorbit elevilor despre atmosfera Seminarului.
Se spune că întâlnirile de suflet nu sunt niciodată întâmplătoare şi că ele se pot petrece oricând şi oriunde. Apogeul acestui lunar a fost în prag de Paşte, într-o dimineaţă însorită de 4 aprilie când , în cadrul seminarului raional al bibliotecarilor şcolari din raion, a avut loc întâlnirea  cu  scriitoarea Claudia Partole.
TRM - Mesager 08 aprilie 2017 http://trm.md/ro/regional/elevii-din-donduseni-la-o-intalnire-cu-scriitoarea-claudia-partole/
           Într-o atmosferă caldă, colocvială, dna Vacarciuc Galina, bibliotecara liceului, a deschis întâlnirea, prezentând oaspeţii de onoare, doamna Claudia Partole (poetă şi prozatoare ce a semnat pe parcursul anilor poezie, eseu, piese radiofonice şi de teatru, literatură pentru copii, romane, impunându-se cu noi viziuni în literatura română basarabiană ), doamna Victoria Tomuz (prezentatoarea emisiunii pentru copii de la Radio Moldova).
Activitatea a fost desfăşurată în parteneriat cu profesoara de limba şi literatura română, doamna Larisa Grubîi, căreia îi aparţine ideea acestei frumoase întâlniri, şi cu doamna Dorina Bursuc, învăţătoare la ciclul primar.
Întâlnirea a continuat cu intervenţia doamnei Grubîi Larisa, profesoara care îşi pune sufletul pe tavă cu fiecare lecţie de română, cu fiecare pas făcut prin liceu. Dumneaei, după ce a familiarizat publicul cu Universul creaţiei doamnei Partole, a făcut invitaţie într-o călătorie fantastică cu personajele scriitoarei, îndrumîndu-i pe cei prezenţi să asculte impresiile de lectură ale disciplolilor dumneaei.
"...Acum, după ce am învăţat lecţia smereniei, ştiu: cu cât mai departe te duci de casă, cu atât mai mare devine dorul. Secvenţă ce conţine mesajul întregii opere "Viata unei nopti sau Totentanz" de Claudia Partole. Această lucrare abordează tema înstrăinării noastre naţionale, situaţia gravă în care a ajuns poporul nostru"...sunt câteva impresii de lectură ale elevei clasei a XII-a, Solomca Gabriela.
           Am avut prilejul de a intra, împreună cu doamna Bursuc Dorina şi elevii dumneaei din clasa a IV-a, în lumea minunată a copilăriei. Micii ştrengari, în straie de zile mari, au recitat, înscenat şi cântat poeziile doamnei Partole, "O furnică", "Mâţu-Motănilă", "Valuri berbecuţi", "Dimineţile Ioanei", "Ziua îi cât o viaţă", "Mămăliga" etc.  Acompaniaţi de profesoara de educaţia muzicală, doamna Dina Cordulean, elevii au împărţit, prin emoţia versului, mirosul cel mai drag al mămăligii ca o lună! Am apreciat şi versurile pline de umor ce ne creează dispoziţie şi voie bună, rămânând profund impresionaţi de talentele copiilor.
Scriitoarea Claudia Partole îi învaţă pe copii să-L iubească pe Dumnezeu, să-şi iubească părinţii, neamul, istoria, iar drept răspuns la aceste sacre învăţăminte şi-a văzut, în scenă, nepoţii de pe vară, Elisei, Iustina şi Alexandra Lisnic, care le-au explicat copiilor mai mici, prin versurile scriitoarei,  de unde venim pe lume. Surprizele au continuat când scriitoarea şi-a strâns în braţe chiar propria verişoară, dna Maria Lisnic,  depănând împreună cu ea amintirile trecutului.
Vibrante au fost şi discursurile fetelor din liceu, Ana-Maria Bunea, Paulina Chiriac, Alina Ionaşcu, Anastasia Rusanovschi, în care şi-au exprimat părerea faţă de textele scriitoarei. "Noi, oamenii, ar trebui să fim mai buni şi ar trebui să învăţăm multe de la cei ce nu cuvântă din jurul nostru", a menţionat Ana Ungureanu, redând fragmente din  "Viaţa unui câine".
În faţa celor prezenţi a avut loc şi o premieră absolută, a fost jucată piesa în baza povestirii  "Lanterna" (în roluri : bunicul - I. Rîşchitor, nepotul - M. Chirnicinîi), iar după altă povestire a fost turnat filmul de scurt metraj  "Duminica" (în roluri: soacra - M. Bordeian, nora - D. Dvornic, feciorul - D. Bunea, unchiul C.Bercutov) https://m.facebook.com/groups/1141462522653998?view=permalink&id=1141570535976530&.
Elevii au dat dovadă de o cunoaştere aprofundată a operei distinsei scriitoare, etalându-şi, prin jocul actoricesc, măiestria de a transmite mesajul acestora. Ca urmare, doamna Grubii i-a îndemnat pe toţi să fie mai buni, mai îngăduitori şi iertători, iar doamna bibliotecara, Vacarciuc Galina, i-a chemat la lectură , vorbindu-le despre Campania Naţională de promovare a lecturii "Să citim împreună!", ediţia 2016, din care fac parte şi cărţile "Trandafirul pustiului", de Claudia Partole, "Nuca lui Newton", de Iulian Filip, "Cu gândul la tine", de Aurelian Silvestru.
Din interviul imaginar cu scriitoarea, improvizat de elevele Bunea A.-M. şi Ionaşcu A. am aflat că   "a scrie" pentru doamna Partole înseamnă " a fi turnător de sine", că omul trebuie "să asculte prostul, dar     să-şi facă cuib lângă înţelept..."
Un val de puternice emoţii a adus în sală scrisoarea, scrisă, în urma lecturii romanului „Trandafirul pustiului” de profesoara de limba şi literatura română, dna Ina Cucuetu, către personajul Claudia Pilat. /1/
Spre final, invitata a oferit o magistrală mărturie a simţirii sale de copil, tânăr şi adult, născând astfel în mintea elevilor întrebări ce suscită pasiune şi dragoste de carte, viaţă şi semeni. „În ochii voştri îmi vad copilăria, adolescenţa, aceşti ochi ai voştri ar putea fi ai străbunilor, ai dacilor sau romanilor...Voi sunteţi visul realizat al părinţilor voştri...Să umblaţi întotdeauna aşa de frumoşi, aşa cum v-aţi îmbrăcat astăzi cu frumuseţe, ca să veniţi la întâlnirea cu mine", apoi a adus răspuns la toate întrebările elevilor.
În încheiere, elevii clasei a V-a A au recitat, într-un glas, poezia. „Am putea să fim mai buni ”, iar doamna Grigoriev Gulinara, directoarea liceului, a adus mulţumiri invitaţilor şi cuvinte clade în adresa dumnealor.
O imagine care va rămâne, probabil, mereu în mintea celor prezenţi la activitate...O întâlnire de neuitat... Şi, cred că nu exagerez, afirmand, o colaborare bazată pe respect si admiratie!
Organizatorilor nu le putem dărui drept ofrandă decât aplauze, flori şi câte un Mulţumesc din adâncul sufletului!

Articol în „Literatura şi Arta”,  Nr.16(3737) din 20 aprilie 2017, pag.6 https://drive.google.com/file/d/0ByA7Kci8VpxBMHdiUWFlNnZPQ0U/view ;                                                                  în  gazeta raională „Pasul Nou”, Nr.15 din 21 aprilie 2017. pag.4.
               Ina Cucuetu, profesoară de limba şi literatura română : Scrisoarea, scrisă, în urma lecturii romanului „Trandafirul pustiului” către personajul Claudia Pilat.
4 aprilie 2017, or. Donduseni
Draga Claudia,
               Îmi lipseşti mai mult ca oricând! Sertarul mi-e plin de mesaje (către tine), pe care ard de nerăbdare să ţi le expediez. Mă întreb: vei putea să-mi răspunzi?
              Află, în primul rând, că voi călători pe urmele tale, pe mare şi pe uscat, doar ca să găsesc trandafirul pustiului, să ating şi eu cu sufletul urmele Lui…
              Sper din toata inima să-mi vorbeşti despre noile tale descoperiri, să ne bucurăm împreună de succesele noastre.
Să ai toată aprecierea şi respectul!
Te sărut şi aştept răspunsul tău.

Cu drag şi preţuire, I.


  Angela Bujag, specialist principal-metodist, responsabil pentru activitatea bibliotecilor şcolare:
  E minunat când un copil citeşte o carte, când trăieşte emoţiile personajului din operă, când ştie să le împărtăşească. Elevii din LT „Alexei Mateevici” din or.Donduşeni,  profesorii şi bibliotecarii şcolari din toate instituţiile şcolare au avut ocazie nu doar să treacă prin paginile cărţilor, dar şi să stea de vorbă cu autoarea acestor cărţi - Claudia Partole. Consider că este unul dintre  miracolele care i se pot întâmpla unui cititor - să întâlnească un scriitor, cărţile căruia le are în biblioteca personală. Să-l salute , să-l descopere nu numai prin intermediul lecturii operelor sale, ci şi prin dialogul direct cu el, să-l descopere ca om şi ca scriitor. Întrebări cu duiumul, scenete şi poezii recitate de copii, impresii împărtăşite în urma lecturii, iar la final autografele autoarei - cred că toate acestea vor face ca în memoria  elevilor care au  participat la întâlnire să-şi găsească loc valorile umane.
 Aduc sincere mulţumiri şi recunoştinţă doamnelor  Grubîi Larisa, Grigoriev Gulnara, Vacarciuc Galina  care au contribuit  considerabil la organizarea şi desfăşurarea acestei frumoase întâlniri.  O activitate reuşită, un efort pe masură, o amintire plăcută pentru cei prezenţi, fapt demonstrat de aprecierile elevilor, bibliotecarilor şcolari, profesorilor. 
Sunt convinsă că această activitate a avut un efect pozitiv şi ne-am dori ca şi pe viitor să avem ocazia de a vorbi direct cu oameni de o asemenea calitate, cu  oaspeţi de seamă, care reprezintă cultura ţării  noastre.







Niciun comentariu: