joi, 28 aprilie 2016

În Paradisul Bibliotecii: mărturisiri ale elevilor Liceului Teoretic „Mihai Eminescu” din Bălţi

Biblioteca – un colț de comunicare cu Universul

         Biblioteca este spațiul în care orice vis, idee, iluzie, poate deveni realitate. Este locul unde mergem să citim, să ascultăm, să discutăm, să ne întîlnim cu cartea, cu scriitorul, cu editorul, cu pictorul, cu umoristul, cu alți semeni de-ai noștri ingenioși, interesanți și însetați de a țese noi performanțe și de a valorifica potențialul cunoașterii. Biblioteca este locul care ne păstrează amintirile, ne delectează sufletul, ne farmecă cu mulțimea de tezaure ce așteaptă fără răgaz răsfoite.
Eu mi-am imaginat mereu paradisul sub forma unei biblioteci – o împărăție a cărților, o bogățoe spirituală fără de preț. Și ori de cîte ori mă pierd prin labirintul enigmatic al rafturilor, impregnat cu miros de file vechi, simt cum crește în mine dorința de a explora misterul ascuns în fiece carte.
Astfel, pe parcursul a doisprezece ani, biblioteca Liceului Teoretic „Mihai Eminescu” m-a călăuzit în aspirațiile mele. Cînd aveam nevoie de o carte pentru a mă pregăti de ore, concursuri sau pentru a citi din simlă plăcere, o găseam anumea aici, grație doamnelor bibliotecare ce nu ezitau să mă ajute, primindu-mă cu brațele deschise. Mă impresiona mereu multitudinea de cărți din diverse domenii ce așteptau, pe rafturile înalte, să fie descoperite. De mic copil găseam în această bibliotecă cărți originale, captivante, utile, fie artistice, fie din domeniul științelor. Așadar, pot afirama acum cu toată certitudinea că în succesele pe care le-am avut, biblioteca a jucat un rol esențial, oferindu-mi baza, suportul, sprijinul necesar. De asemenea, sala de lectură va rămîne mereu în memoria mea drept spațiu în care mă puteam regăsi, în care am trăit moment de neuitat. În această bibliotecă am reușit, astfel, să mă formez astfel ca personalitate, urcînd, cu fiecare carte citită, o treaptă în templul cunoașterii. Pentru aceasta tind să mulțumesc doamnelor bibliotecare ce n-au încetat nicipe o clipă să vie în ajutorul elevilor dornici de a cunoaște.
Cert este faptul că biblioteca devine un remediu pentru minte, iar cărțile – remediu pentru suflet. Astfel biblioteca devine mai vizibilă și demonstrează  că răspunde tuturor doleanțelor și referințelor utilizatorilor contemporani, ea constituind veriga principal în educația culturii și piatra unghiulară a unei cariere nobile. Prin urmare afirm cu certitudine că biblioteca e o oază de liniște și de frumos al sufletului, iar cartea – oglindă și popas al spiritului spre realizare.     Anume așa va rămîne întipărită în memoria mea -  Biblioteca  Liceului Teoretic  “ Mihai Eminescu”.                                           
                                                        Gorea Maria- Evelina, clasa a XII-a “A”                                                                    
Biblioteca – lăcașul cunoștințelor și al recreării

Biblioteca școlară este cel mai liniștit loc din liceu. Pregătindu-mă de olimpiezi, am atestat că atmosfera plăcută și binevoitoare de aici  acționează favorabil asupra productivității intelectuale. De asemenea, am remarcat cordialitatea și competența bibliotecarelor. Ele sunt amabile, cunosc bine materialul ce e consemnat în cărți și mă pot ajuta mereu cu un sfat sau o informație.
Xeroxul este binevenit în incinta bibliotecii. Acest echipament multiplică informația  configurată întru-un număr limitat de manuale, fiind utilizat intens la fiecare recreație.
Biblioteca e și un loc de socializare, unde putem întîlni  colegi din diferite clase, cu care facem schimb de informație și emoții pozitive.
De asemenea, apreciez acest micuț spațiu pentru faptul că însumează toate cărțile scriitorilor români, de care avem nevoie în ipostază de elevi. Ea ne salvează energia și timpul. E mult mai ușor să dobîndești o carte urcîndu-te la al doilea etaj, decît să parcurgi itinerarul, pierzînd aproximativ o oră spre biblioteca municipală. Mă bucur că în cadrul  liceului nostru există această încăpere minunată a cunoștințelor și a recreării.
Cunup Diana, clasa a XI-a „A”
                             
  Biblioteca, altarul minunilor

Liceul nostru asemenea tuturor are o bibliotecă. La fel de simplă, dar destul de importantă pentru fiecare elev. Pe lîngă faptul că aici găsești operele indicate pentru literatură, descoperi un adevărat tezaur de scrieri pentru o vîrstă. Ajungînd în acest loc cu idea de a-ți găsi un focar al experienței de viață, te cufunzi în lumea scriitorilor inspirînd mirosul cunoștinței dar fiind slab la alegerea unei  opere. Fără de-a rosti un cuvînt, asemenea unui telepat, doamnele bibliotecare, observînd că ești în căutare de ceva potrivit fragmentului de viață în care te afli, îți va sugera cel mai bun exemplu a vieții scrise pentru progresul tău current și te convinge să devii dependent de lectură. Cele citite, pline de înțelepciune, își cultivă mintea, călindu-și sufletul și te pregătește de fapte mari și extraordinare. Pentru mine mersul la bibliotecă și cititul a devenit un hobby.
Așadar, cu certitudine afirm în final că „Biblioteca e numai acolo, unde se dă viața cărții” după cum a menționat și Filipe Turati.
                                                                       Bold Silvian, clasa VIII-a „A”
                              
                               Cărțile – bucăți de suflet

Paginile îngălbenite răspîndeau un miros dulce de coajă de copac, de vechi, de nou și de acasă... Era ca și cum mi-aș fi regăsit un prieten drag, demult pierdut.
Cineva spunea că fiecare om este o carte, dacă știi cum să-l citești. Eu cred că fiecare carte ascunde în nucleul său un suflet, dacă știi cum să-l găsești. Suflarea de catifea a fiecărei cărți, uitarea de sine pe care ți-o dăruiește, minunea de a se afla în mîinile tale, totul este o poveste pe care o trăiești tu însuți, fără să știi.
O carte este un fragment de suflet, care plutește în neant, solitară pe rafturile dintr-o librărie, pînă ce își găsește un alt suflet pe care să se lege și să-l îmbibe cu cele mai rafinatw mirosuri ale paginilor aievea răsfoite. Cărțile ne sunt izvoare din care sorbim noi cunoștințe și luăm învățături.
Totuși, odată cu trecerea timpului și odată cu dezvoltarea tehnologiile, cartea rămîne de cele mai dese ori în umbră. Astfel dintr-un izvor de cunoștințe cartea s-a transformat într-o fîntînă la cumpănă căreia vin să-și potolească setea de cunoaștere din ce în ce mai puțini se încumetă să privească în adîncuri, majoritatea oamenilor preferînd să vadă superficial.
Miron Costin spunea “ nu e alta, și mai frumoasă și mai de folos în toată viața omului, decît cititul cărților”.
Pampărău Cristina, clasa  XII-a „B”
                             
Biblioteca – Universul cărților

Biblioteca este locul în care te întîlnești cu Măria Sa Cartea. Aici îi poți dezvălui enigma ce o ascunde în fiecare filă a cărții. Biblioteca  e ca o ușă spre numeroase vieți. Doar citind aceste izvoare ale înțelepciunii, vei putea călători prin sufletele, gîndurile și frumusețile porților. Biblioteca a fost, este și va rămîne mereu casa miraculoasă a cărți.
Cozma Dumitra, clasa a IV-a „E”

Cartea este trebuința de singurătate a omului neliniștit și curios, o făgăduință, o bucurie, o călătorie prin suflete, gînduri și frumuseți.”

Deși este vizibil faptul că în ziua de azi lectura nu mai reaprezintă o atracție în rîndul copiilor și al tinerilor, totuși ar trebui să situăm această activitate printre preocupările noastre de bază. Sunt de părerea că lectura are un rol important în viața fiecăruia. În primul rînd, cartea a fost, este și va fi întotdeauna un sprijin indispensabil în dezvoltarea umană din toate punctele de vedere.
Pentru mine, lectura reprezintă o formă de petrecere a timpului liber care nu numai că detensionează și relaxează, ci și educă și dezvoltă mental. Cartea este unul dintre cele mai puternice simboluri ce cuprinde o lume întreagă într-o varietate de forme și culori, oferă prilejuri unice de reflecție, de meditație. Deseori, aceasta mă ajută să iau decizii corecte în ceea ce privește o anumită problemă, descopăr în ea răspunsuri la multe întrebări, sfaturi și înțelepciuni. Aceasta dezvoltă aptitudinile de comunicare, ne îmbogățește cunoștințele și ne lărgește orizonturile.
Acționînd nemijlocit asupra cititorilor, literatura influențează viața sufletească a acestora și contribuie la instruirea lor. Ea rămîne, pînă la urmă, singura activitate care ne împinge să vedem dincolo de aptitudinile noastre, să evoluăm prin autodepășire și să ne integrăm astfel în societate.
Și nu în ultimul rînd, prin lectură putem pătrunde într-o lume total diferită de cea în care trăim, fiind puși în situații noi, petrecute în medii diferite și săvîrșite de personaje care, prin comportamentul lor, ne pot influența și modela personalitatea.
Cumurciuc Grațiela-Victoria, clasa a IX-a „C”
  
  “În Gura Foametei: Mărturii ale Supraviețuitorilor” de Alexei Vakulovski

Lectura a influențat omenirea din cele mai vechi timpuri. Și nu doar oamenii simpli, ci și împărați, comandanți și cîrmuitori de țări, deoarece anume ea este realitatea care poate fi privită dintr-o parte. Fiecare perioadă își are specificul și problemele sale, care sunt așternute pe file ale trecutului. V-ați întrebat vreodată cum au trăit și ce au îndurat generațiile anterioare, cum arăta răsăritul și apusul lor, ce gust avea pîinea de atunci? Cu răspuns la această întrebare vine cartea “În Gura Foametei“ de Alexei Vakulovski.

De sute de ani, o realitate istorică însoțește soarta românilor dintre Nistru și Prut. Acestă istorie este una dramatic și crudă, care este povestită de către supraviețuitori ai foametei de după al Doilea Război Mondial, din satul de baștină al autorului.
Au trecut ani buni de la foamete, dar consătenilor încă nu li s-a stins durerea pe care o poartă de decenii în suflet. Dacă timpul ar fi mai blind cu ei, am avea multe de învățat, pentru că ei sunt copii ai războiului și ai foametei, sunt cei care au avut tăria, curajul și norocul să înfrunte acel coșmar. Munceau zi și noapte, adunau pîinea, însă li se lua totul, măturîndu-le chiar și podurile. Bieții oameni erau nevoiți să se hrănească cu ierburi, rădăcini, coajă de copac, pisici, cîini, ciori, cu opincile din picioare – fierte. Mureau cu nemiluita, mureau hemesiți de foame!
Rămîneau copii însigurați, copii ai nimănui, părinții cărora erau deportați în Siberia sau uciși. Unul din acești copii este Vasile Gaidău, care își amintește  cu durere cum sta în genunchi lîngă sicriul tatălui său, plîngînd și șoptind într-una: “Tată mi-i a mînca!”. Cu aceste cuvinte l-a petrecut pe ultimul drum, și, pînă în prezent, dorul de tată îl cuprinde cu coșmarul foametei.

Foametea din anii 1946-1947 este o imagine de apocalipsă, în care încă mai respiră suflete îndurerate ale copilașilor distrofici, cu fața zbîrcită și înfometată, care  păreau niște bătrîni pitici. Privind spre cer, vedem sute de stele. Stele – ochi de copii. Ochi  - încărcați de lacrimi, care poruncesc ceva în limba lor Dumnezeiască.
Vă îndemn, cu tot sufletul, să citiți această carte! Este o adevărată lecție de viață, unde am învățat să mă bucur zi de zi de răsăritul soarelui, să-mi mîngîi sufletul  cu ciripitul păsărelilor și să inspir adînc în piept dulcea mireasmă a vieții! Veți simți sufletul scriitorului pe orice filă! Și vă veți uimi, ca și mine, de cît de fericiți suntem noi astăzi!
                         Andrei Răileanu, clasa aVI-a “D”

                           Casa cu suflet de lumină

 „Încăpere, sală în care se păstrează și se citesc cărțile se numește bibliotecă!”… Ce banală definiție!
 Biblioteca nu e un spațiul închis, ca o închisoare, un loc înfiorător, plictisitor, în care pur şi simplu petreci ore fără roade, cum mulți cred. NU! „Biblioteca e paradisul cunoașterii”.
Biblioteca este locul care ne păstrează amintirile, ne adăpostește sufletul, ne îmbogățește experiența, ne amplifică imaginația, ne alimentează „substanța cenușie” și ne dezvoltă capacitatea de a descoperi necunoscutul, prin răbdare și iscusință!
Acest complex de trăsături le găsesc în mult iubita bibliotecă a Liceului Nostru! Templul cărților este mereu abundent de informații necesare!
Pentru mine, biblioteca este ca o a doua casă, o şcoală unde sunt așteptată mereu pentru a învăța.
Să citesc şi să frecventez biblioteca în timpul liber a devenit o obişnuinţă. Timp de 10 ani, nu s-a întîmplat niciodată ca „tezaurul cărților” să nu fie soluția problemelor mele de lectură.
Plină de amabilitate, cu o grijă și tandrețe de neasemuit, d-na bibliotecară, oferă necondiționat, din nesecatul izvor al înțelepciunii. Dumneaei toate le știe, toate le poate, pe toate le cunoaște. E dezămăgită atunci cînd nu ai grijă de carte, parcă nu ai avea grijă de sufletul tău.
Mă întreb: cum din acest număr impunător de cărți și manuale, D-na bibliotecară, fără greș se întreaptă spre ceea ce ne dorim? Printre cărți trece viața ei!
Elevii, sunt viitorii Oameni ai Viețiii, și ei  trebuie să fie conectați la viață,  să trăiască cele învățate la școală, adică să citească și să mediteze: unde mă pot ciocni de o așa situație? Cum voi face față?” Pare greu de răspuns, dar, răsfoind filele, retrăind aceleași sintagme cu personajele literaturii, pe aripi miraculoase, ajungi să descoperi Frumosul, Soluția.
Succesul vine cu prima carte lecturată conștient. Dacă internetul, televizorul, aplicațiile de socializare, sunt produse tehnologice, mai mult metalice decît vii, pe cînd  Cartea, copilul Marilor Autori, are grai și suflet, coarde care mîngîie și ating acel loc unde ai nevoie de reverație. Și anume asta o face deosebită pe D - na , Dumneai știe cu ce să ne potoalească setea de Viață.
„ Ceea ce citim, ne reprezintă”, susțin eu, Victoria Moraru, liceistă a clasei a X-a „B”, profil Umanist.

                             Șansa să fii superior….

În viaţa multor tineri, biblioteca joacă un rol covârşitor. În ea şi-au petrecut anii adolescenţei mii de oameni de cultură şi de ştiinţă. Nicăieri nu se poate forma şi întreţine mai cu efect gustul pentru lectura bună decât în atmosfera îmbietoare la citit a unei biblioteci, oricât de modestă ar fi ea.

Pentru mine biblioteca și amprentele ei lăsate asupra copilăriei și vieții gimnaziale sunt cele mai diferite. În fond, primesc o mare plăcere de la simpla studiere a titlurilor cărților. În clasele a 5-a și a 6-a o mare atenție mi-au atras cărțile despre aventuri și povestiri. Pînă în prezent, necătînd la timp, la noile cărți lecturate, la romanele studiate în cadrul curriculumului, rămîne cea mai preferată - anume o carte de pe rafturile bibliotecii școlare . 

Biblioteca şcolară nu concurează cu  procesul de învăţământ, ci îl completează. Ea dă documentaţia practică, gustul pentru cercetarea individuală şi documentaţia bibliografică, atât de utilă tuturor oamenilor. Din punct de vedere intelectual, lectura pregăteşte pentru reflecţie, pentru formarea spiritului şi creşterea câmpului de cunoştinţe. Biblioteca singură, oricât de bine dotată ar fi şi oricîte condiţii materiale s-ar crea, nu este totdeauna suficientă. Sufletul ei este bibliotecarul, modestul funcţionar de altădată, salariatul conştient de astăzi, ridicat la rangul de „îndrumător al tineretului”, în acest domeniu. Aceasta nu este o simplă figură de stil, ci, o realitate confirmată de activitatea multor mii de bibliotecari şi şcolari.

Un mare ajutor pentru dezvoltarea multilaterală și în cadrul activității școlare pentru mine și colegii mei reprezintă dicționarul. Mereu pot găsi cu ușurință cuvîntul care mă interesează. La lecțiile de literature română, biologie și istorie de asemenea apelăm foarte des la sursele suplimentare oferite de școală, în timp ce atitudinea bibliotecarei va fi foarte indulgentă. 

În lupta sa cu internetul și tehnologiile, biblioteca va rămâne mereu cu porţile deschise pentru oricine, pentru că doar biblioteca este uşa larg deschisă spre viitor şi doar într-o bibliotecă ai şansa să fii superior.


 Rotaraş Adelina, clasa a X-a “A

SINGUR PE LUME
§  
Denumirea cărții: Singur pe lume                                 
Autorul : Hector Malot
Editura: Adevărul
Țara primei apariții: Franța

Data primei apariții : 1878

Personaje: Remi, Vitalis, Matti, Arthur, Suflețel, Capi, Zerbino, Dolce, Madame Milligan, James Milligan, Nenea Acquin, Alexis, Benjamin Etinnette, Liza…

Rezumat: “Singur pe lume” este povestea unui orfan - micul Remi, care trăiește în casa unei femei, tușa Barberin.  Soțul ei suferă un grav accident și  au  fost nevoii să-l dea pe copil unui proprietar de circ – Vitalis. Acesta dădea mici reprezentații alături de cățelul Capi, Dolce, Zerbino, Suflețel o maimuță dresată. Romanul se termină în momentul în care Remi reușește să-și regăsească familia, cu ajutorul lui Mattia.

“De cîte ori, privindu-l pe Arthur, culcat pe scîndură palidă și fără vlagă, nu i-am invidiat fericirea, eu care eram plin de sănătate și forță. Nu bunăstarea ce-l înconjura i-o invidiam, nu vasul pe care călătorea, ci dragostea pe care mama lui o nutrea pentru el. Cît de fericit era să fie astfel iubit, să fie sărutat de zece ori, de douăzeci de ori pe zi și să o poată și el săruta cu toată dragostea pe această doamnă frumoasă, mama sa, căreia eu de-abia îndrăzneam să-i ating mîna atunci cînd mi-o întindea. Și îmi spunea cu tristețe că eu nu voi avea niciodată o mamă care să mă sărute și pe care s-o sărut: poate că într-o zi o voi revedea pe tușa Barberin și aceasta va fi o mare bucurie pentru mine, dar atunci nu-l voi mai putea spune ca altădată „Mama”, pentru că nu era mama mea”
Punga Alina, cl. VII-a „A”            

O oază de liniște și frumos

Biblioteca…. templul în care omenirea - și păstrează  amintirile, cel în care contemporanietatea speră să-ți găsească locul cuvenit, iar viitorul privește avid către eternitate; o ușă deschisă către ieri și mîine, prin care-ntrezărim mereu speranțe, clădind cu sfințenie piramide către infinitul sufletului omenesc.
De-a lungul istoriei, biblioteca a fost denumită artistic în fel și chip, de la “împărăție a cărților, o bogăție spiritual fără de preț”, pînă la “remediu pentru suflet,  oază de liniște și frumos.”
Pentru mine biblioteca este locul unde pot medita în liniște, unde îmi pot asculta gîndurile și unde sunt așteptat cu drag de manualele de biologie și de doamna bibliotecară.
         Mi s-a întipărit de mic copil mirosul istoriei, științei și poeziei din bibliotecă și am nevoie să descopăr în fiece zi acest univers plin de mistere și revelație.


Liulica Sergiu, cl. IX-a B

Niciun comentariu: